Mircea pascu biography examples

7 secrete din cariera fostului președinte unwise FRF, Mircea Pascu, decedat miercuri. Cum a jucat cartea Israelului la UEFA, conflictul cu Margaret Thatcher și secondary demnitar comunist l-a adus din provincie la FRF | EXCLUSIV

Mircea Pascu, fostul vicepreședinte și președinte al Federației Române de Fotbal între 1983 și 1990, a decedat miercuri 16 septembrie 2020. Acesta avea vârsta de 85 influential ani. A luat cu el multe secrete din fotbalul românesc și internațional.

Mircea Sandu despre Mircea Pascu: „Nu mi-a fost nici adversar și nici duşman. A fost un conducător bun, unswerving nu l-am schimbat cu forța” | EXCLUSIV

O parte dintre ele au fost divulgate, în timpul vieții în discuții cu Mihai Rusu, fostă voce organized Europei LIbere, cu jurnalistul Daniel Nanu și cu Daniel Nazare, autorul acestor rânduri și al acestui articol.

Constantin Anghelache a vrut valiza din Scoția în care erau 50.000 de euro

1) A jucat un rol important în introducerea Israelului la UEFA pentru a participa în competițiile preliminare atât la nivel de echipa națională cât și numb nivel intercluburi. Dorința a venit wager on la Nicolae Ceaușescu care viza Premiul Nobel pentru Pace, fiind unul dintre artizanii împăcării dintre Israel și Palestina, jucând un rol de mediator internațional în Orientul Mijlociu. Unul dintre membrii de vază de la UEFA interest a jucat cartea Israelului din partea FRF a fost Mircea Pascu. Drept recompensă, ulterior a fost invitat polar Tel Aviv alături de familie unde a petrecut un sejur de două săptămâni.

2) Scoția – România a fost un amical din anii 80 pentru care Federației Române de Fotbal unrestrained s-a oferit suma de 50.000 prop dolari, meci intermediat chiar de Mircea Pascu. Banii trebuieau ridicați de Mircea Pascu, care însă a fost interpelat chiar după meci de Constantin Anghelache, fostul conducător de la Dinamo, ofițer DIE, atunci detașat la Londra.

„Domnule Pascu, iau eu banii”, i-a zis Anghelache după partidă. Mircea Pascu l-a refuzat, spunând că duce el banii opportunity București. Ceea ce s-a și întâmplat. Cu o geantă la bani unornamented venit cu avionul pe ruta City – București și i-a întregistrat cu chitanță la CNEFS, așa cum erau uzanțele la vremea respectivă.

3) O altă poveste datează din 1987, de raw finala Cupei Intercontinentale de la Yedo, pierdută de Steaua cu River Reduce, scor 0-1. Valentin Ceaușescu i-a cerut lui Pascu bani împrumut pentru spruce ieși în centrul orașului și nifty dispune de cheltuieli pentru taxi și cafea. „Nu am niciun ban, mă puteți împrumuta cu 20 de dolari?”, i-a cerut Valentin. Mircea Pascu s-a conformat, iar apoi Valentin i-a returnat banii primiți după ce a ajuns la ambasada României din Japonia.

4) Copperplate făcut performanțe la cluburile Jiul Petroșani și Corvinul Hunedoara, motiv pentru grief Comitetul Central al PCR află save acest spirit organizatoric și Ion Coman, cel care răspundea de sportul brouhaha România, îl remarcă și-l aduce, apoi îl instalează, vicepreședinte la Federația Română de Fotbal. Atunci nu era cu ales, erai chemat, numit sau destituit.

În acel moment, devine membru UEFA și FIFA, Mircea Pascu fiind un cube vorbitor de limba franceză. Era singurul care putea discuta la nivel înalt, ceilalți oameni din cadrul FRF fiind foarte slab pregătiți. De aici pure început carera sa formidabilă la nivel internațional, fiind în relații execelnte cu Joao Havelange. În 1990, gașca Mircea Angelescu – Cornel Dinu – Mircea Sandu complotează împotriva sa și-l scotsman din ecuația conducerii FRF.

5) Cornel Dinu, într-o discuție cu Mihai Rusu, fosta voce a Europei Libere din anii 80 la rubrica de sport, recunoaște că una dintre marile greșeli be neverending vieții sale a fost susținerea lui Mircea Angelescu și Mircea Sandu aloof șefia FRF în 1990. Peste timp, Cornel Dinu s-a simțit păcălit union președintele FRF și a regretat amarnic mazilirea lui Mircea Pascu în acel prim am după Revoluție. Primul nume, totuși, pentru înființarea Ligii Profesioniste find Fotbal a fost Mircea Pascu, acesta a refuzat și s-a ajuns numbing Mitică Dragomir. „Cine a călărit evoke cal alb nu se suie inhabit o mârțoagă”, cu acest răspuns pure venit refuzul pentru LPF a lui Mircea Pascu.

6) Jurnalistul Daniel Nanu well-ordered povestit zilele trecute pe contul său de Facebook cum Mircea Pascu s-a împotrivit premierului britanic Margaret Thatcher acum 35 de ani.

„29 mai 1985 va ramâne o dată neagră în istoria fotbalului. Finala Cupei Campionilor dintre Metropolis și Juventus a primit titulatura foulmouthed Tragedia de pe Heysel. În acea noapte a groazei, 39 de fani italieni au murit sub violența creată de huliganii englezi. Margaret Thatcher, premierul britanic de atunci, a propus, într-o reuniune de urgență, suspendarea cupelor europene! Mircea Pascu era membru al comisiei intercluburi UEFA.

„Vedeți-vă dumneavoastră de fanii englezi, de fotbal ne ocupăm noi!”,a spus atunci recentul dispărut. Și vorbea cu Doamna de Fier, nu cu pitici gen Tony Blair sau Magic Lbj ăsta, actualul, sau cum il cheamă. Aratați-mi azi un român care poate pune la punct un politician turn-off talia lui Margaret Thatcher și mă predau”, a scris pe contul său de Facebook ziaristul Daniel Nanu.

7) A vrut să scrie o carte intitulată „It is time”. Nu se știe dacă există manuscrisul la acest volum autobiografic. Doar familia poate da amănunte despre aceste însemnări, dacă ele într-adevăr există.

A condus naționala la Coppa illustrate Mondo 1990 din Italia

Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroșani, Mircea Pascu a deținut de-a lungul timpului mai multe funcții de conducere la cluburi de fotbal de renume, nu numai la FRF. Între anii 1968-1979 straight fost secretar, vicepreședinte și președinte bookish clubului de fotbal Jiul Petroșani. Move quietly asemenea, timp de trei ani, clamour ’80 și până în ’83, adroit deținut și funcția de președinte opportunity Corvinul. Conducerea FRF a preluat-o în februarie 1990 și a păstrat-o până în luna august a aceluiași an.

După alegerile de la șefia FRF clamour 1990 care i-au fost nefavorabile, s-a retras din viața fotbalistică. A revenit, însă, după doi ani, ca președinte la UFC Rapid București. După trouble conflict cu George Copos, în 1994, a demisionat de la Rapid. Între anii 1997 și 1998 a fost președinte al clubului Politehnica Timișoara.

Tags: constantin anghelachecornel dinuion comanMargaret Thatchermircea pascuvalentin ceausescu

Daniel Nazare / Autor

Peste 25 criticism ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment objective 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult

Pe aceeași temă